D.H. SILVIAN

Vorbe Volumul șapte - Ediţie de autor, 2015

 

Scurte note de lectură - Liliana Moldovan

 

Citesc volumul șapte, semnat D.H. Silvian, cu convingerea că artistul nu şi-a săvârşit destinul de scriitor şi astfel scrie non-stop. Scrie prelung, apăsat, ca şi cum vorbele ar lăsa paşi ontologici, în viaţa-i de poet, ori undeva în lume,

în sufletul cititorului înfocat. Simt greutatea vorbelor şi mă întreb dacă Silvian

va reuşi în cele din urmă să „aprindă o lumină în soare” aşa cum şi-o doreşte,

o lumină puternică, activă, marcând finalul de drum al desăvârşirii de sine. 

Până atunci scrie cu înverşunare, concepe texte în versuri sau proză, ţese dialoguri, se frământă, trage concluzii, face constatări şi relatează. Silvian caută. 

Caută femeia ideală, care, despărţită de inhibiţii, să i se muleze pe suflet şi trup, fără să aștepte nimic în schimb. Autorul cere femei descătuşate care se lasă cucerite „Din mers, din plin”: 

 

Îmi place să te ating 

Din mers 

Când încă nu știu dacă ai plecat

Mai ales când încă nu am venit

Așa, într-un fel stângaci

Cu mână dreaptă

Drept între cele două puncte

Cardinale 

Cu pasiune și dreptate

Din plin și printre toate.   (p. 53)

 

Vorbele lui fierb ca într-un cazan de dorinţe neîmplinite şi gânduri nespuse,

sau spuse altfel, ca în „Văpaia”:

 

eu sunt !

îți băteam la porțile sufletului.

nu țineam să-mi deschizi, 

dar îmi plăcea cum suna,

mai ales când dădeam cu pumnul.

timbrul era delicat, nobil, 

impunător, nu prin amploare,

ci prin puritatea sunetului.

era în cadență cu inima.

nu mai băteam și tot îl auzeam,

era inima mea,

inima era cea care bătea,

iar când s-a oprit, tot îl auzeam.

era inima ta,

iar când și ea s-a oprit, tot îl auzeam,

era bătaia celor ce ne răsfoiau povestea.

eu sunt !

am venit ca să mă rog,

să-mi cer iertare,

să-ți mai cer viața,

să mi-o dai,

să-i simt bătaia, să-i ador văpaia.   (p. 64)

 

Uneori se retrage în sine, emite concluzii filosofice, expune amintiri, alteori se prinde în acute conversaţii cu muza mult dorită sau cu partenera de viaţă, ideală, năstruşnică, răpitoare. Ea vine şi revine sub multiple chipuri şi în multiple feluri, de cele mai multe ori apărând incandescent, tulburându-i poetului „somnul de azi… odihna de mâine”.

 

Pe scurt, volumul „Vorbe” te atrage într-o beţie de cuvinte, te îneacă într-un ocean de sentimente şi erotice fapte. Când dulce, când amară, când leneşă sau furtunoasă, când indignată sau resemnată, „vorba” lui Silvian, seduce şi şochează, este expusă cu talent în stil avangardist, fiind destinată cititorilor care preferă scriitura tăioasă, adânc mărturisitoare și plină de inflexiuni senzuale.

 

 

 

 

 

                                                                              

Iarăși Volumul opt - Ediție de autor, 2016

 

De peste mări și țări,

dinspre străini,               

n-am venit să mi te-nchini,

dar nici să-mi pui,

pe cap, tu, spini.

 

Ți-o spun iară și o fac o dată,

doară s-o auzi,

oi fi eu fiu,

dar al cui nu-i treaba ta,

de nu taci, mai spune da !

 

 

 

Doar așa, într-o doară  -  pagina 318

 

Ca să mă doară, mi-ai spus un pic, cu buzele ți-ai mângâiat cuvintele, mi-ai tăiat o bucată de speranță, apoi picioarele, și inima, și am mers în mâini și în vise, iar visurile le-am împlinit, ne-am stins împreună, și ne-am acoperit cu groapa săpată în care nu mai căzusem demult, însă care acum era prea mare pentru a o evita, și nu am mai făcut-o, nici cu crezare și nici credință, ci doar cu zgomot, de ploaie cu stropi ai căror flori vor crește pentru alte degete, ce le vor rupe și pune în păr celor cu mai mult cap, pe rând, la rândul lor și din cap în coadă.